Est News

Gală online, dedicată femeilor de succes din județul Vaslui

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui și Consiliul Județean Vaslui organizează, pe data de 28 decembrie, în intervalul orar 12.00-13.00, evenimentul online, Gala femeilor de succes. Scopul manifestării este de a premia, în mod simbolic, femeile din județul Vaslui care se află în prima linie în lupta anti-covid din acest an dificil.

Gândit inițial ca un eveniment de promovare al politicilor Uniunii Europene privind egalitatea de șanse și gen și de celebrare a femeilor din județul Vaslui care au avut succes în diferite domenii de activitate și care reușesc să îmbine viața profesională cu cea de familie, Gala Femeilor de succes a trebuit să se adapteze vremurilor, la fel ca întreaga omenire.

Aflați în fața unei pandemii neprevăzute, cetățenii, întreprinderile, autoritățile se confruntă de la începutul anului cu provocări neașteptate, la care Uniunea Europeană a acționat rapid pe toate fronturile pentru a stopa atât răspândirea coronavirusului, precum și pentru a sprijini sistemele naționale de sănătate și a contracara impactul socioeconomic al pandemiei, luând măsuri fără precedent, atât la nivel național, cât și la nivelul UE.

Din dorința de ne exprima recunoștința pentru acea categorie de specialiști care se află fără pauză, încă de la început, în linia întâi în lupta anti-covid, am adaptat evenimentul Gala femeilor de succes contextului actual pentru a premia, în mod simbolic, o mică parte din cadrele medicale și reprezentantele Poliției Județene care au demonstrat solidaritate, curaj și dedicare pentru comunitatea din care facem parte.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version