Doar câteva zile mai sunt până când vor fi făcute de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) numirile noilor directori interimari, în unitățile de învățământ unde directorilor le-a expirat contractul de management.
Loredana Roman, inspectorul școlar general a precizat pentru Est News că numirile se vor face începând cu data de 11 ianuarie.
„Vom proceda exact cum spune legea. Numirile se fac în conformitate cu art. 258, alin. (7) din Legea educației naționale. Numirea prin detașare se face de către inspectorul școlar general cu avizul Consiliului de Administrație al ISJ.”, ne-a declarat Loredana Roman.
Directorii ce vor fi numiți săptămâna viitoare vor asigura interimatul până la data la care Ministerul Educației va organiza concurs național. (M. N.)