Est News

Accident rutier la ieșirea din Bârlad, spre Vaslui

Eveniment rutier soldat cu o victimă, astăzi, pe DN 24, la ieșirea din Bârlad, în zona intersecției cu drumul spre Băcani.

Accidentul a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 la ora 16.08, iar în zonă a fost trimisă o ambulanță SMURD tip B1 aparținând substației Bârlad, dar și o autospecială pentru descarcerare și un echipaj specializat din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autovehicule avariate, iar într-unul dintre acestea se afla o persoană de sex masculin încarcerată. Pompierii militari au descarcerat victima, în vârstă de 67 de ani, pe care au predat-o stabilă hemodinamic și conștientă echipajului ambulanței SAJ Vaslui. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, având un traumatism toracic.

Polițiștii au stabilit din primele cercetări că vinovat de accident se face chiar șoferul accidentat, care a schimbat brusc direcția de mers, fără a se asigura. Șoferul autovehiculului care circula în spatele său nu a mai putut evita impactul.

Acesta din urmă a fost verificat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, însă șoferul care a rămas încarcerat nu a putut să sufle, din cauza fracturilor costale, urmând să-i fie prelevate probe de sânge la spital. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (M.N.)

Exit mobile version