Est News

Sindicaliștii au început anul în forță. Salariații din sănătate au pichetat Prefectura Vaslui

Aproximativ 100 de sindicaliști din cadrul Sindicatului ”Sanitas” au protestat astăzi, în fața Prefecturii Vaslui. Manifestarea a respectat actualele reguli privind protecția împotriva COVID-19, cum ar fi masca de protecție și distanțarea socială. La finalul evenimentului, o delegație a sindicaliștilor a fost primită de Mircea Gologan, prefectul județului Vaslui, care a preluat doleanțele lucrătorilor din sănătate și a promis că le va transmite Guvernului.

Gheorghe Croitoru, președintele Sindicatului CNSLR „Frăția” Vaslui, a precizat că protestatarii nu au avut un număr mare de cereri către autorități.

”Revendicările sindicaliștilor au vizat legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, acordarea stimulentului de risc pentru personalul din asistența socială și acordarea sporului de condiții deosebite prin raportarea la salariul de bază în plată. La pichet au participat doar sindicaliști de la ”Sanitas”, iar Sindicatul din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui nu a participat la acțiune. Cum Sindicatul ”Sanitas” este afiliat la CNSLR „Frăția”, nu avea cum să nu fiu prezent cu ei la acest protest”, a spus Gheorghe Croitoru.

Federaţia ”Sanitas” a organizat astăzi o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an. Astfel, în intervalul orar 12.00 – 13.00, organizațiile sindicale au organizat mitinguri în faţa prefecturilor din întreaga ţara, solicitându-se totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version