Primăria Vaslui a demarat implementarea unui proiect european care vizează ”Extinderea infrastructurii pentru educație preșcolară din municipiul Vaslui – construcția și dotarea unei grădinițe pentru copii în municipiul Vaslui (str. Ștefan cel Mare)”. Grădinița va avea patru săli, cu un regim de înălțime demisol, parter și etaj, valoarea totală a proiectului fiind în cuantum de 5.018.693 lei.
La începutul lunii decembrie 2020, municipalitatea a predat amplasamentul firmei care va executa investiția. Construcția va fi ridicată pe un teren din fața Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, urmând ca gradinița din Cartierul 13 Decembrie care funcționează la parterul unui bloc de locuințe să fie desființată.
Predarea s-a făcut în prezența reprezentanților proiectantului (SC SIMPA CONSULT SRL Iași), constructorului (asocierea SC SCIR SA Vaslui și SC SMART ELECTRICAL EQUIPMENT SRL Vaslui) și dirigintelui de șantier (SC ENE PROFITCONS SRL Iași). Data de finalizare a perioadei de implementare a proiectului este 31 septembrie 2022.
Proiectul privind construcția grădiniței a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4. Primăria Vaslui a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în cadrul POR 2014-2020, șapte proiecte pe Axa Prioritară 4. Pe lângă grădiniță, se mai finanțează un proiect pentru construcția de case sociale în suburbia Rediu, construirea unei creșe, extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători, reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ preuniversitar – Liceul ”Ion Mincu”.
(Dănuț CIOBANU)