Veste bună pentru preșcolarii din Tomești, comuna Pogana. Aceștia vor avea o grădiniță nouă, dotată corespunzător, care va fi inaugurată pe 8 februarie, când a fost anunțată redeschiderea unităților de învățământ.
Primăria Pogana a făcut din timp demersuri pentru achiziționarea de mobilier, o parte ajungând deja, urmând ca pupitrele să vină în câteva zile.
„Ne-am implicat în dotarea Grădiniței din Tomești, astfel încât clădirea să devină funcțională. S-au amenajat vestiare, s-au utilat cu tot ce trebuie băile, a fost montat o parte din mobilier, cealaltă va fi primită în curând. Cele trei încăperi au căpătat un aspect modern, colorat, cu dotările necesare desfășurării lucrului la grupă. În această grădiniță vor fi educați 32 de preșcolari, unitatea desfășurându-și programul între 8-12. Sper că vom face o surpriză plăcută copiilor care sunt înscriși la această grădiniță cu program normal, odată cu reînceperea cursurilor.”, ne-a declarat Cristian Spridon, primarul comunei Pogana.
Chiar dacă, inițial, au fost propuse trei clase pentru grădiniță, este posibil ca două dintre acestea să se transforme în săli de curs pentru elevii claselor primare de la Școala Tomești, școală care funcționează într-o construcție din panouri metalice, cu grupul sanitar în curte. Având în vedere că se lucrează cu mai multe clase simultan, procesul de învățământ al elevilor de școală primară s-ar putea desfășura în condiții normale, atât din punct de vedre al spațiului cât și al condițiilor de dotare și confort.
Școala din Tomești a fost inaugurată anul trecut, în luna august, însă a rămas până în noiembrie o clădire goală, care nu putea fi folosită fără a fi dotată conform standardelor. Din fericire, noua conducere a Primăriei s-a implicat rapid în dotarea cu mobilier și amenajarea interioarelor și, peste câteva zile, școala va întra în circuitul unităților de învățământ din comuna Pogana și în cel județean.
Primarul Cristian Spridon a mai declarat că a fost prinsă deja în planul de investiții construirea unei noi grădinițe în comuna Pogana. Actuala funcționează într-un imobil vechi, în care, pe vremuri, era amenajat laboratorul de fizică al școlii din localitate. (Mihaela Niculescu)