Unul dintre obiectivele importante despre care vorbea în campania electorală deputatul Mihai Botez, fost candidat la președinția Consiliului Județean, se referea la amenajarea de depozite de stocare a produselor agricole, depozite în jurul cărora să se construiască parcuri agroindustriale.
Recent, Guvernul României a venit cu o propunere similară, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, inițiativa lui Mihai Botez are șanse mari să devină realitate prin intermediul Guvernului.
„Poate că ați auzit în ultima perioadă vorbindu-se despre PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). În acest plan este prevăzută înființarea unor depozite de cereale și a unor depozite frigorifice pentru păstrarea unor alimente necesare în cazul unor posibile perioade de criză. Aceste spații ar putea fi nucleul unor parcuri agroindustriale la noi în județ. În campania electorală am vorbit despre un parc industrial în inima județului, iar acum se pare că suntem mai aproape de acest proiect. În campania electorală pentru președinția Consiliului Județean am spus că ar fi potrivit un parc industrial în inima județului, în zona Crasna – Roșiești, unde avem toate elementele de infrastructură necesare: acces pe calea ferată, acces rutier, teren disponibil, energie, internet, iar celelalte utilități pot fi construite relativ ușor. Fiind în zona centrală a județului, această zonă poate atrage muncitori din toate localitățile județului și ar putea crește activitatea economiei locale. Nu există o singură măsură care de mâine să rezolve toate problemele cu care ne confruntăm, dar avem nevoie de o viziune și pași concreți spre îndeplinirea acelei viziuni. Viziunea este să avem un parc industrial în inima județului, iar nucleul acestuia poate fi reprezentat de cele două depozite pe care le-am putea construi cu fonduri din PNRR.”, a transmis deputatul Mihai Botez într-un comunicat de presă.
Parlamentarul spune că va face demersurile necesare și va veni cu toate argumentele pentru ca acest proiect să devină realitate în județul Vaslui. Mihai Botez a mai menționat că autoritățile județene, prin Consiliul Județean, vor trebui să țină legătură cu autoritățile centrale, să le furnizeze până în primăvară date despre infrastructură, locație etc.(M.N.)