A ars în propria locuință. O bătrână în vârstă de 86 de ani a fost găsită carbonizată, după ce casa în care locuia în satul Poienesti Deal a ars. Din primele date furnizate de pompieri, incendiul a avut drept cauză un horn defect.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), un ofițer și 11 subofițeri, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Poienești Deal, comuna Poienești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată și exista pericol de propagare la două anexe. În interiorul locuinței a fost descoperit trupul carbonizat al unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 86 ani.
După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn, pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, circa 80 metri pătrați planșeu, cinci uși, șase ferestre, diverse piese de mobilier, produse textile și din material plastic. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un horn defect.