Est News

”Vulturii –Made in Bârlad” sau cum viitorul rugby-ului bârlădean prinde aripi!

u CSS Bârlad derulează un proiect prin care vrea să se asigure că și pe viitor va rămâne una dintre cele mai valoroase pepiniere ale rugby-ului românesc.

Secția de rugby din cadrul Clubului Școlar Sportiv (CSS) Bârlad derulează de ceva timp un ambițios proiect de revitalizare a acestui sport. Și nu că rugby-ul bârlădean și-ar fi pierdut din valoarea care l-a consacrat la nivelul întregii țări și chiar peste hotare.

Totul a pornit de la ideea că Bârladul trebuie să-și mențină și pe viitor statutul de excelentă pepinieră a rugby-ului bârlădean. Sufletul și inițiatorul acestui proiect este Florin Ibănescu, antrenor la CSS Bârlad, la rândul său cu o carieră în spate de rugbist profesionist. Intitulat ”Vulturii – Made in Bârlad”, proiectul își propune, pe scurt, să devină una dintre pietrele de temelie din fundația viitorului rugby bârlădean.

”Marca asta, Made in Bârlad , este o marcă a noastră, a Bârladului, care, de-a lungul timpului a garantat valoarea oamenilor de pe aceste meleaguri și a lucurilor de calitate produse de ei. Și e valabil pentru multe domenii de activitate, nu numai sportul, căci să nu uităm spre exemplu, de rulmenții produși la Bârlad, atât de celebri în toată lumea pentru calitatea lor. Or, vrem ca prin acest proiect, să atragem cât mai mulți copii către rugby, căci este unul dintre sporturile la care Bârladul a excelat dintotdeauna. Important este să asigurăm un viitor rugby-ului bârlădean, cel puțin la fel de bun ca trecutul acestuia, dacă nu chiar și mai mult. De aceea am căutat să atragem copii, care cu ajutorul nostru să poată avea șansa la o frumoasă carieră în rugby. Intenția noastră este ca acești copii de acum să ajungă mâine componenți de bază ai loturilor naționale ale României și la echipe de club puternice. Mai mult, ne dorim să atragem atenția și interesul cluburilor de rugby de peste hotare. Știm că pentru a ne atinge aceste obiective trebuuie să muncim cât mai mult, dar asta nu face decât să ne ambiționeze pe măsură”, ne-a declarat antrenorul Florin Ibănescu.

În momentul de față, în proiect au fost incluși 35 de copii din Bârlad și comunele arondate. Însă, pandemia COVID a făcut ca o parte dintre ei să nu reușească să participe cu regularitate la antrenamente. Chiar și așa, există un nucleu dur, format din 25 de copii, care, săptămânal, participă la câte trei – patru ședințe de pregătire. Mare parte dintre ei provin de le grupele de copii ale CSS Bârlad, având deja câte patru – cinci ani de experiență în lumea rugby-ului.

”În cazul lor s-au văzut din plin rezultatul muncii colegilor mei antrenori de la grupele de copii. Iar acum, acești copiii sunt la fel de serioși și muncesc pe brânci. Săptămânal susțin câte trei – patru antrenamente intense. Avem câțiva dintre ei care locuiesc în mediul rural, în localități aflate la peste 40 de kilometri de Bârlad. Sunt aduși de părinți la antrenamente și vă dați seama că fac 40 de kilometri dus și 40 de kilometri întors…Și ei și părinții lor fac niște eforturi și sacrificii deosebite. Dar o fac cu bucurie pentru că au ajuns să creadă în valorile promovate de acest sport: respect, integritate, disciplină, solidaritate și pasiune”, a mai spus antrenorul Florin Ibănescu.

El a ținut să sublinieze că toate antrenamentele se derulează în condițiile impuse pandemie. Deși rugby-ul este un sport de contact prin excelență, ședințele de pregătire se axează pe pregătire tehnică individuală, iar în cazul antrenamentelor de echipă se joacă fără grămezi, margini sau placaje.

Exit mobile version