Est News

Drumul strategic aduce primii bani în județul Vaslui. Au fost aprobate cereri de rambursare de peste 42 milioane de lei

de Dănuț CIOBANU 

Investițiile derulate anul trecut în drumul strategic au adus primele fonduri nerambursabie europene în județul Vaslui. Până la această dată, în cadrul proiectului au fost solicitate și aprobate de ADR Nord-Est 12 cereri de rambursare în valoare totală eligibilă de 42.318.476 lei. Cererile reprezintă servicii prestate și lucrări executate. Investiția totală în drumul strategic se ridică la suma de 222.001.842 lei.

În cadrul Lotului 1 al drumului strategic, până la sfârșitul anului trecut, au fost realizate mai multe lucrări. Astfel, pe DJ 245 s-au executat lucrări de terasamente, refacere a sistemului rutier și așternere îmbrăcăminte asfaltică pe o lungime de aproximativ 20 km. Pe același tronson de drum au fost amenajate sisteme de scurgere a apelor pluviale (șanțuri betonate) pe o porțiune de aproximativ 12 km și podețe transversale, fiind realizate inclusiv lucrări de relocare a rețelelor de utilități. De asemenea, pe DJ 245 sunt în execuție 4 poduri iar pe DJ 245M, în intravilanul localității Poienești, a început execuția la 2 poduri. Valoarea lucrărilor executate și decontate la sfârșitul lunii septembrie 2020 este de 12.235.986 lei, reprezentând un procent de aproximativ 19 % din valoarea contractului.

În ceea ce privește Lotul 2 al drumului strategic, pe DJ 247 au fost executate următoarele lucrări: lucrări de terasamente, refacere a sistemului rutier și așternere îmbrăcăminte asfaltică pe o lungime de aproximativ 8 km. De asemenea, au fost amenajate pe anumite tronsoane sisteme de scurgere a apelor pluviale (șanțuri betonate) și podețe transversale și au fost realizate lucrări de relocare a rețelelor de utilități. Pe acest lot de drum sunt în curs de execuție 4 poduri, 2 fiind reconstruite și 2 reabilitate. Valoarea lucrărilor executate și decontate la sfârșitul lunii septembrie 2020 este de 7.888.988 lei, reprezentând un procent de circa 30% din valoarea contractului.

În cadrul Lotului 3 au fost executate până la această dată o serie de lucrări pe DJ 247, de la km 26+473 până la km 56+060, au fost executate lucrări de terasamente, stabilizare cu lianți hidraulici, așternere strat balast și piatră spartă pe diferite tronsoane. Valoarea lucrărilor executate și decontate la sfârșitul lunii septembrie 2020 este de 20.444.403 lei, reprezentând un procent de aproximativ 24 % din valoarea contractului.

Perioada de implementare a investiție este 30 decembrie 2017 – 30 iunie 2022. Investiția constă  în reabilitarea și modernizarea unui număr de patru drumuri județene, pe o distanță de 82 kilometri.

 

 

 

 

Exit mobile version