Ajutorul de minimis pentru cultura de usturoi continuă și în anul 2021. Ministerul Agriculturii a anunțat că valoarea maximă al sprijinului financiar pentru fermieri va fi de 3.000 euro/hectar.
În ultimii ani, tot mai mulți fermieri din județul Vaslui au ales să cultive usturoi. Anul trecut, 17 fermieri de la nivel local s-au înscris în programul de susținere a producției de usturoi, iar 15 producători au înființat plantații.
”Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a productiei de usturoi au obligaţia de a obţine o producție de minimum 3 kilograme usturoi/10 metri pătrați (mp), pe o suprafața cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp. Pentru anul 2020, valorificarea producţiei de usturoi s-a efectuat în perioada 1 iulie – 20 noiembrie iar documentele justificative s-au depus la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui până la data de 27 noiembrie 2020”, a spus Aurel Ghineț, director adjunct al DAJ Vaslui.
Ȋn ceea ce privește eligibilitatea în acordarea acestei forme de sprijin financiar, solicitanţii au obligaţia de a îndeplini o serie de condiţii: să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp – marcată la loc vizibil cu o placă-indicator, să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol, să facă dovada producției realizate prin documente justificative, precum și să deţină registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi cu tratamentele aplicate.
(Dănuț CIOBANU)