Primăria Bârlad le-a oferit premii în bani cu sume cuprinse între 500 de lei și 2.000 de lei.
Sâmbătă, 20 februarie, sala de ședințe a Primăriei Bârlad a găzduit festivitatea de premiere a sportivilor care la finele anului trecut au obținut rezultate notabile în diferite competiții naționale sau internaționale. La festivitate au participat primarul Dumitru Boroș și senatorul PNL, Iulian Bîca, dar și câțiva părinți ai sportivilor.
Toți sportivii premiați de edili sunt ”produsele” Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad – secțiile Gimnastică și Atletism – și s-au remarcat prin obținerea unor rezultate foarte bune la diferite competiții de profil: atleții Laurențiu Vrabie și Ștefania Cristea Buhuș – locul III la Campionatul Național de Atletism pentru Juniori II; Amalia Balan – medalia de bronz la individual compus și câte una de argint la bârnă și sol la Campionatul Național de Gimnastică Artistică al Junioarelor I de la Ploiești; la aceeași competiție, Amalia Puflea a câștigat medalia de aur la sărituri (juniori I), Andra Donose (juniori II) și-a adjudecat aurul la individual compus, bârnă și sol, dar și câte o medalie de argint la sărituri și paralele, iar Florina Trică (Junioare I, II și II) a obținut trei medalii de aur (din cinci posibile!) la individual compus, paralele și sol și o medalie de argint la sărituri; Daniela Trică a reușit să câștige medalia de argint și titlul de vicecampioană continentală cu naționala de senioare a României la Campionatul European de Gimnastică Artistică din Mersin, Turcia. Nu putem să nu amintim că atingerea acestor performanțe a fost posibilă și datorită antrenorilor Lucian Bolgar, la atletism, iar soții Ana Maria și Liviu Iordache au pregătit gimnastele bârlădene. Premiile oferite de municipalitatea bârlădeană au fost cuprinse între 500 de lei și 2.000 de lei.
”Țin să-i felicit pe toți acești sportivi, dar și pe cei care i-au pregătit, pe antrenorii și părinții lor. Efortul nostru de a vă răsplăti rezultatele pălește în comparație cu munca și sacrificiile pe care le-ați făcut și le faceți în fiecare zi pentru a atinge asemenea performanțe. Vă mulțumesc în numele meu și al Consiliului Local pentru imaginea frumoasă ce o creați orașului nostru cu fiecare rezultat de excepție pe care îl obțineți”, a declarat primarul Boroș.
Trebuie spus că de această dată, rugbiștii nu au putut fi incluși pe lista ”premianților” din cauză că pandemia de COVID-19 a sistat orice competiție de profil, rugby-ul fiind un sport de contact prin excelență.