de Dănuț CIOBANU
CJ Vaslui propune, în premieră, pentru anul 2021, un proiect de buget în care cheltuielile pentru dezvoltare sunt mai mari decât cele pentru funcționare. Alocarea este posibilă datorită fondurilor atrase în cadrul proiectelor europene. Astfel, din cele 290 milioane de lei alocate pentru dezvoltare, 162,8 milioane de lei provind din proiectele externe nerambursabile. Cum era de așteptat, cheltuielile de personal de 135 milioane de lei reprezintă o parte semnificativă a secțiunii de funcționare.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui propune în acest an un proiect de buget în care fondurile alocale secțiunii de dezvoltare sunt mai mai decât cele pentru funcționare. Conform datelor referitoare la cheltuielile bugetului local al județului Vaslui pe anul 2021, valoarea totală a cheltuielilor se ridică la 541.402.253 lei. Pentru secțiunea de funcționare este alocată suma de 250.968.039 lei, din care cheltuielile de personal se ridică 135.025.858 lei, iar fondurile alocate asistenței sociale sunt în valoare de 13.295.559 lei.
Potrivit acelorași date, pentru secțiunea de dezvoltare sunt previzionate cheltuieli de 290.434.214 lei, din care o pondere semnificativă o are suma dedicată proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerabursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, care se ridică la 162.821.216 lei. În total, pentru anul curent, veniturile bugetului local sunt prevăzute la suma de 500.559.289 lei. Cum era de așteptat, o pondere însemnată la capitolul venituri au sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, care sunt de 127.080.000 lei.
Un proiect important care se derulează în acest an este drumul strategic finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” cu o valoare totală de 222.001.842 lei, inclusiv TVA. Din valoarea totală, 213.074.058 lei este asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene (UE) și a Guvernului României, iar suma de 8.927.783 lei este cofinanțarea asigurată de județul Vaslui. Perioada de implementare a proiectului este de 75 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016 și are ca termen de finalizare data de 30 iunie 2022.
În cadrul proiectului drumului strategic au fost solicitate și aprobate 12 cereri de rambursare în valoare totală eligibilă de 42.318.476 lei, reprezentând servicii prestate și lucrări executate.
Consiliul Județean Vaslui este beneficiarul proiectului „Reabilitare și modernizare Drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246)”, care este implementat în parteneriat cu comunele Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești, Miclești, traversate de drumul strategic.
Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt: lungimea de drum județean reabilitat/modernizat – 82,649 km; lungimea de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24 bucăți; poduri noi, care înlocuiesc podurile existente – 7 bucăți; poduri reabilitate – 6 bucăți; podețe pentru scurgerea apelor: podețe noi -15 bucăți; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127 bucăți; reparații la podețele existente – 62 bucăți; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – 1 bucată.