Est News

O autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat peste un stâlp de tensiune! (Foto+Video)

Accidentul s-a petrecut la intrarea în Huși, în zona Dobrina. 

O autocisternă încărcată cu motorină a pus pe jar echipele de intervenție din județul Vaslui după ce s-a răsturnat pe șosea, în imediata apropiere a municipiului Huși. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.50, la intrarea în ”orașul dintre vii, în zona Dobrina. Deocamdată nu se cunosc circumstanțele producerii accidentului, însă cert este că autovehiculul de mare tonaj s-a răsturnat în șanțul de pe marginea șoselei, izbindu-se de un stâlp de tensiune. La fața locului au fost dislocate mai multe echipaje ale pompierilor miltari, atât de la unitatea din Huși, cât și de la Vaslui.

”Sectia Husi intervine cu o autospecială de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate. De la Vaslu a mers în sprijin un echipaj de descarcerare. Șoferul autocisternei (în vârstă de 41 de ani) este rănit și a fost transportat la Spitalul din Huși”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Autocisterna, încărcată cu 30 de tone de motorină, este înregistrată la o societate din Chișinău,  Republica Moldova. Trebuie spus că la momentul producerii accidentului, în zonă a nins, carosabilul fiind umed, astfel încât traficul rutier a fost îngreunat simțitor.

Exit mobile version