de Dănuț CIOBANU
Proiectul privind repartizarea către UAT-uri a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul 2021 a provocat dispute aprinse în ședința CJ Vaslui. Consilierii liberali au susținut că repartizarea banilor nu s-a făcut corect și au venit cu amendamente, prin care au cerut ca UAT-urile să primească mai mulți bani pentru drumuri, iar suma aflată la dispoziția CJ-ului să fie transferată în mod egal către comunități. Conducerea CJ-ului a respins amendamentele, precizând că fondurile alocate de Guvern sunt cele mai mici din ultimii ani.
Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că UAT-urile primesc pentru drumuri 10 mii de lei, iar în amendament se propune alocarea sumei de 30 mii de lei. Dacă în anii trecuți era posibil ca suma alocată să fie mai mare, acest lucru s-a datorat alocărilor mult mai mari de fonduri de la Guvern.
„Anul acesta am primit jumătatea din suma din anul trecut alocată drumurilor. Drumurile județene fac legătura între UAT-uri și ele trebuie să fie primordiale. Cât primește celălalt amendament, sunt comunități care au proiecte de 20 milioane de euro sau 2 miliarde de lei din fonduri naționale și aceste UAT-uri trebuie sprijinite. Noi avem nevoie de 2 – 3 ori fonduri mai multe pentru a face ceva și să se vadă ceva după noi”, a spus Ciprian Trifan.
Și Dan Marian, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că sumele primite de la Guvern sunt mult mai mici decât în anii anteriori.
„Am discutat cu primarii și principiul pe care l-am convenit este să asigurăm fonduri pentru multiplicarea investițiilor. Sunt foarte multe proiecte și primarii au nevoie de cofinanțare. În acest an alocările vor ține cont de aceste nevoi. Alocarea este pe criterii obiective, se dau bani la acele localități care nu își pot închide bugetele”, a spus Dan Marian.
Gheorghe Viziteu, consilier PNL, a spus că s-au propus aceste amendamente, deoarece unii primari s-au plâns că o parte din UAT-uri sunt abonate la banii CJ-ului.
„Cei doi viceprimari să nu se mai pângă, pentru că județul Vaslui a primit sume mai mari față de alte județe. Sub Guvernul nostru în 2020 veniturile au crescut, iar în acest an vom primi 500 milioane de lei. Să nu ne mai plângem!”, a spus Viziteu.
Marius Arcăleanu, un alt consilier liberal, a adăugat că cei doi vicepreședinți au căutat să dea o notă pesimistă, în ceea ce privește sumele alocate de Guvern în județul Vaslui.
„Repartizarea fondurilor este subiectivă. Nu este prezentat în material lungimea drumurilor județene și comunale și nici cererile primarilor pentru bani. Acest proiect nu îl voi vota și sper ca pe viitor fondul la dispoziția CJ-ului să fie repartizat după discuții cu primarii”, a punctat Arcăleanu.
Liviu Iacob, consilier PNL, a comentat că intervențiile celor doi vicepreședinți ai CJ-ului anunță că s-a deschis perioada succesiunii la fotoliul de președinte, pentru că cei doi lideri erau tăcuți la celelalte ședințe.
„De cinci ani de zile ați favorizat comunele PSD, iar la comunele PNL cu greu le-ați dat sume. Atunci când se repartizează sume din fondul la dispoziția CJ-ului să se dea bani și primarilor PNL”, a punctat Iacob.
La finalul discuțiilor, cele două amendamente propuse de liberali au fost respinse, iar proiectul de hotărâre privind repartizarea de sume către UAT-uri a fost aprobat cu majoritate de voturi.