Est News

Buzatu acuză lipsa de finanțare: „Suntem în fața unui buget de austeritate, nu un buget al prosperității”

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a distribuit în teritoriu sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul 2021. Pentru a ști care sunt nevoile financiare ale UAT-urilor, CJ-ul a consultat primarii. Surpriza majoră a fost în momentul centralizării cerințelor edililor care se ridică la suma de 946,9 milioane de lei. În schimb, CJ Vaslui are la dispoziție doar 27,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă că poate acoperi necesarul de fonduri într-o proporție de numai 3%.

„Solicitările sunt mult mai mari decât bugetul alocat. Primarii doresc să își dezvolte comunitățile. Suntem în fața unui buget de austeritate, nu un buget al prosperității. În afară de Compania Națională de Investiții, nu mai sunt programe unde să fie depuse socilitările de finanțare. Sunt peste 25.000 de proiecte în județul Vaslui”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Județul Vaslui primește în anul acesta o sumă totală de 195.093 mii lei din sume defalcate din TVA, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor. Potrivit legii proiectului bugetului de stat pe 2021, suma de 33.174 mii lei este alocată pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, iar  144.004 mii lei pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare.

Un alt segment de finanțare în valoare de 3.014 mii lei vizează finanțarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, iar 247 mii lei revin finanțării căminelor pentru persoanele vârstnice.

Potrivit acelorași date, 3.177 mii lei reprezintă finanțarea pentru plata stimulentelor educaționale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învățământul preșcolar.

Nu în ultimul rând, cu suma de 3.970 mii lei se finanțează drepturile copiilor cu cerințe educaționale  speciale integrați în învățământul de masă, iar cu suma de 6.468 mii lei se asigură finanțarea burselor.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version