Est News

Proiectul complexului de servicii sociale de la fosta unitate militară intră în linie dreaptă

Primăria Vaslui lucrează la documentația privind construirea unui centru pentru servicii sociale, în cadrul incintei fostei unități militare. Realizarea complexului de servicii comunitare a fost asumat de autoritățile locale la preluarea amplasamentului.

”Dacă nu realizăm obiectivele asumate se retrage suprafața pe care am primit-o. Complexul de servicii sociale face față din aceste obiective. Este vorba despre construirea uni centru de bătrâni, o secție de paleație, cantină, inclusiv creșa a cărei construcție a început”, a precizat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

În data de 10 martie 2021, au început lucrările de execuție a obiectivului „Extinderea infrastructurii pentru educație antepreșcolară din municipiul VASLUI – construcția și dotarea unei creșe noi în municipiul VASLUI”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 7.019.816,11 lei.

În perioada imediat următoare, Primăria Vaslui va demara demolarea celor 45 de construcții aflate pe terenul fostei unități militare. Pentru a realiza obiectivele asumate terenul trebuie eliberat de toate aceste construcții care, în prezent, prezintă un grad avansat de degradare.

În cursul lunii aprilie 2018, Guvernul a aprobat transmiterea imobilului 363 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Vaslui, precum și declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public local.

Pentru valorificarea suprafeței de 17,70 hectare teren, situată în centrul municipiului, Primăria Vaslui a propus realizarea, într-un termen de 20 de ani, a unui complex de servicii comunitare pe o suprafață de 7,70 hectare. Tot în locația fostei unități militare, pe o suprafață de 10 hectare s-a propus înființarea unui parc – grădină botanică.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version