Est News

Compania Națională de Investiții finanțează în județul Vaslui mai multe proiecte de investiții

Constructorii au început lucrările la sala de sport de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui. Proiectul este implementat de Consiliul Județean (CJ) Vaslui și finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI). Termenul de finalizare a investiției este de 12 luni, însă constructorul dă asigurări că recepția la noua sală de sport va fi făcută mai devreme.

Valoarea proiectului este de aproximativ 6,5 milioane lei, cofinanțarea CJ Vaslui fiind de 2%. CJ-ul mai finanțează cheltuielile legate de racordarea la utilități, respectiv alimentare cu apă, canalizare, racord la rețeaua electrică și alimentare cu gaz.

„Noua sală de sport va fi construită pe două nivele și va avea, pe lângă suprafața de joc propriu-zisă, vestiare, o tribună cu capacitatea de 102 locuri, precum și alte utilități, astfel încât cei 170 de elevi care frecventează cursurile școlii speciale să beneficieze de facilități moderne pentru mișcare și susținerea orelor de sport. Sunt convins că noua sală va fi un reper la nivel de Moldova, iar Casa ”Elisabeta Polihroniade” va deveni una dintre cele mai moderne unități de învățământ destinate elevilor cu deficiențe”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

CNI mai finanțează în județul Vaslui un alt proiect extrem de important pentru comunitatea locală. În prezent, se lucrează la clădirea noului ambulatoriu de specialitate, amplasată în curtea Spitalului Județean de Urgență Vaslui, în colțul străzii Spitalului. Constructorul a dat asigurări conducerii unității de sănătate că lucrările vor fi finalizate până la finele lunii iunie 2021. Finanțarea lucrărilor de construcție a clădirii este asigurată prin CNI de la bugetul de stat și este în valoare de 28.282.869 lei, CJ Vaslui asigurând partea de cofinanțare.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version