Est News

DN 11 A (Bârlad – Ivești – Podu Turcului) a intrat în reparații!

Lucările sunt executate de DRDP Iași.

De câteva zile au demarat lucrările de reabilitare a Drumului Național (DN) 11 A (Bârlad – Ivești – Podu Turcului), una dintre arterele importante atât pentru localnici, cât și pentru cei aflați în tranzit. Conducerea Primăriei Bârlad a făcut în repetate rânduri demersuri pentru reabilitarea acestei șosele, iar după recenta vizită a șefei CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) – Mariana Ioniță – s-a dat startul lucrărilor. Șefa CNAIR a vizitat, la sfârșitul săptămânii trecute, șantierul șoselei de centură a Bârladului, arteră cu care se va intersecta DN 11 A. De altfel, toate șoselele care urmează a se intersecta cu viitoarea variantă de ocolire a Bârladului urmează a fi reabilitate. În această primă fază, lucrările vizează DN 11 A, pe distanța Bârlad – Ivești – Podu Turcului, pentru realizarea unor condiții bune de trafic de legătură între Drumul European (DE) 581 (care străbate și municipiul Bârlad) și Drumul European (DE) 85. Primele demersuri au început anul trecut, când conducerea DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Iași și cea a Primăriei Bârlad au solicitat către CNAIR fonduri pentru reabilitarea DN 11 A, de pe care se va face preluarea traficului greu pe varianta de ocolire a Bârladului.

„Inițial, în vara anului trecut, în perspectiva deschiderii șantierului de la varianta de ocolire Bârlad, împreună cu domnul Dănuț Pilă, directorul general al DRDP Iași, am luat în discuție o variantă de reabilitare a DN 11 A, care urma să preia traficul dinspre Adjud. Important este că această necesitate și-a găsit imediat înțelegere la doamna Mariana Ioniță, care acum câteva zile, când a fost la Bârlad, ne-a informat că va susține demersul și că drumul în cauză se va reabilita. Toată lumea care trebuia să circule spre Adjud sau Onești, dinspre Bârlad, evita DN 11 A, din cauza infrastructurii pe plăci de beton și ocolea pe la Tișița. La fel se întâmpla și invers cu bârlădenii care doreau să ajungă acasă. Acum, odată reabilitat acest drum, în special traficul greu dinspre Bacău ce va intra în Bârlad pe această variantă va putea fi preluat de la intersecția cu DE 581 direct pe varianta de ocolire și spre Iași. Trebuie să le mulțumesc public, în primul rând doamnei Ioniță pentru solicitudine și pentru că a înțeles nevoile reale ale bârlădenilor și nu numai, precum și conducerii DRDP Iași, cu care avem deja o colaborare foarte bună”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lucrările de refacere a DN 11 A sunt realizate, în regie proprie, cu utilajele DRDP Iași și se desfășoară pe o lungime totală de 26 de kilometri.

Exit mobile version