În anul 2021 producătorii agricoli pot beneficia de ajutorul de minimis în valoare de 14.248,80 lei/hectar, respectiv contravaloareaîn lei a maximum 3.000 euro/ha, pentru susţinerea producţiei de usturoi românesc.
În vederea obţinerii acestei forme de sprijin financiar, solicitanţii au obligaţia de a depune până la data de 15 mai 2021 inclusiv, la sediul instituţiei noastre, câte o cerere de înscriere în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a producției de usturoi, însoțită de următoarele documente: copie B.I./C.I. a solicitantului persoană fizică sau împuternicire/procură notarială și copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum și copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz; dovadă cont activ bancă/ trezorerie; adeverința, în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafața de teren utilizată de solicitant în anul de cerere, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză; declarație tip pe propria răspundere; copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere, din care să rezulte suprafețele cultivate cu usturoi.
„Orice solicitant poate deveni eligibil în acordarea acestui ajutor, de minimis la cultura de usturoi, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ o serie de condiții, respectiv de a deține o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp – marcată la loc vizibil cu o placă – indicator, să obțină o producție de minim 3 kg usturoi /10 mp, să fie înregistrat în evidențele Registrului agricol”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)