Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui implementează o serie de proiecte pentru dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Huși. În centrul de la Huși sunt internate 200 persoane cu dizabilități, iar acestea trebuie transferate în alte locații, deoarece actualul sediu nu mai îndeplinește criteriile pentru a fi autorizat de ISU.
Unul din aceste proiecte este intitulat „Servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități” și este implementat în comuna Găgești. Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, iar valoarea investiției este de 3.544.484 lei.
Investițiile din cadrul proiectului vizează construirea unui număr de trei locuințe protejate pentru 24 de persoane cu dizabilități (câte 8 beneficiari în fiecare locuința protejată) și amenajarea unui centru de zi pentru un număr de 30 persoane cu dizabilități. Termenul prevăzut pentru finalizarea proiectului a fost inițial data de 31 octombrie 2020.
Costică Stupu, primarul comunei Găgești, a spus că proiectul este în derulare, iar perioada de implementare a acestuia a fost prelungită.
„Lucrările la centrul de zi au început în această primăvară și constau în reabilitarea unei clădiri. La acest centru vor beneficia de servicii de specialitate 30 de persoane din zona noastră. Noi avem în comună 100 de persoane cu dizabilități, iar acest proiect este foarte bun. Suntem printre comunele din țară care avem cel mai mare număr de persoane cu dizabilități și am avut controale de la nivel central pentru a verifica această situație. Casele protejate vor fi noi, acum se toarnă fundația, iar aici vor fi cazați 24 de beneficiari de la Centrul de Recuperare Huși”, a spus Costică Stupu.
(Dănuț CIOBANU)