de Dănuț CIOBANU
Lipsa programelor de finanțare a proiectelor de dezvoltare de la nivelul județului Vaslui este tot mai acută. După ce primarii s-au plâns că nu mai găsesc aplicații financiare unde să depună proiecte pentru atragere de fonduri și proiectanții avertizează asupra acestui fenomen. Specialiștii în proiectare susțin că în a doua jumătate a acestui an ne vom confrunta cu o criză a investițiilor. Mai exact, pentru primari, constructori și proiectanți 2021 va fi un an compromis.
„Proiecte se mai fac, primarii își doresc foarte mult, dar nu sunt fonduri. Acum mai sunt proiecte în derulare și nu se simte criza. Dar din vara sau toamna acestui an o să simțim cu toții pentru că nu avem concret niciun contract de finanțare. PNDL 1 și 2 au mers foarte bine, dar pe viitor nu știu ce va fi. Noi ne pregătim pentru investiții din fonduri europene sau guvernamentale. Ne-am bazat pe CNI, dar lucrurile merg foarte greu din păcate. Unii primari au proiecte până la autorizația de construire, dar nu avem finanțator. Primarii sunt disperați și sunt dispuși să mai aloce de la bugetul local fonduri pentru a face proiecte”, a spus Iulia Viziteanu, proiectant la o firmă de proiectare din județul Vaslui.
La rândul lui, Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că a discutat cu mai mulți primari, care i-au spus că nu au pe ce programme să depună proiecte pentru a obține finanțări.
Pe de o parte, în ceea ce privește CNI, primarii susțin că proiectele sunt acordate pe criterii politice și, astfel, acestea sunt scoase sau introduse pe lista sinteză.
Pe de altă parte, în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu este clar dacă va mai exista susținere financiară pentru proiectele comunelor. Acest fond prevedea o sumă de 4 miliarde de euro, prin care Guvernul voia să pună fonduri la dispoziția primarilor de orașe și comune pentru reducerea disparităților teritoriale, tranziția verde și digitalizare.
La această dată, nici pe Programul Național de Dezvoltare Locală sau pe Programul Național de Dezvoltare Rurală nu sunt noi măsuri, unde primarii să aplice proiecte pentru a finanța obiective de investiții.
„Primarii nu au finanțări. Nu avem unde aplica pe niciun program de finanțare cu bani de la bugetul național sau fonduri europene. Cu bani de la bugetele locale nu pot fi susținute investiții de interes public. Pentru primarii care sunt la primul mandat este foarte greu să facă treabă”, a explicat Neculai Moraru.