Est News

Investiții masive pentru persoanele adulte cu dizabilități și îngrijirea copilului

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui are în derulare mai multe proiecte finanțate pe programele UE, care vizează persoanele adulte cu dizabilități, violența domestică sau îngrijirea copilului. Dragoș Cazacu, directorul DGASPC Vaslui, a precizat că în cadrul instituției pe care o conduce are un departament special care se ocupă cu identificarea finanțărilor pe asistență socială din fonduri europene, bani de la bugetul național sau alte surse.

”Căutăm finanțări pentru proiectele noastre de oriunde. Echipa noastră colaborează și cu ONG-uri din domeniul social, în acțiunea de identificare a finanțărilor și schițarea proiectelor. Tot acest efort este direcționat pentru a promova și garanta respectarea drepturilor copilului, precum și a persoanelor adulte care se află într-o situație de vulnerabilitate socială (violență domestică, dizabilități etc.). Am început lucrările în cadrul unor proiecte la centrele de zi și la casele protejate, unde vor fi mutați beneficiarii Centrului de Recuperare Huși, a precizat Dragoș Cazacu.

Proiectul TEAM-UP „Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor are o finanțare totală de 202.767.005 lei, din care valoarea nerambursabilă europeană se ridică la 198.711.657 lei.

Rezultatele propuse în proiect se referă la un program de formare profesională și suport de curs elaborat; program de formare susținut de 1.623 asistenți maternali din județul Vaslui; finanțarea cheltuielilor salariale aferente remunerației asistenților maternali.

 „În cadrul proiectului TEAM-UP angajăm noi asistenți maternali profesioniști, cu condiția ca aceste persoane să nu mai fi avut contract cu DGASPC Vaslui. Prin proiect se asigură asistenților maternali salariile, precum și fomarea profesională. Practic, prin acest program dezvoltăm o nouă rețea de asistenți maternali profesioniști”, a explicat Dragoș Cazacu.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version