Est News

27 de fermieri din județul Vaslui s-au înregistrat în programul guvernamental „Usturoiul”

În data de 15 mai 2021 inclusiv, s-a încheiat termenul de înscriere în registrul unic, pentru accesarea programului de susținere a producției de usturoi.

Astfel, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui au fost primite şi înregistrate în registrul unic un număr total de 27 de cereri din partea producătorilor agricoli locali, din care 17 persoane fizice cu atestat de producător, 2 persoane fizice autorizate și 3 întreprinderi individuale, cu o suprafaţă totală de 303.600 metri pătrați (mp). Comparativ cu anul trecut, numărul producătorilor agricoli înscriși în acest program a crescut cu 10, respectiv cu un procent de 63%.

„Ȋn vederea obţinerii acestui ajutor de minimis în valoare de maximum 3.000 euro/ha, producătorii agricoli vor avea obligaţia de a obţine o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp de pe o suprafață cultivată cu usturoi, de minimum 3.000 mp. Potenţialii beneficiari înscriși pot deveni eligibili, în acordarea acestui tip de ajutor financiar, numai dacă îndeplinesc cumulativ o serie de condiții”, a precizat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

Producătorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp – marcată la loc vizibil cu o placă – indicator, să obțină o producție de minim 3 kg usturoi /10 mp, să fie înregistrat în evidențele registrului agricol – deschis la primăriile în a căror rază administrativ – teritorială unde se află suprafețele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii, să facă dovada producției realizate prin documente justificative și să aibă registrul de evidenţă al tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi cu tratamentele aplicate culturii de usturoi.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version