Proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” (SMID) este printre cele patru proiecte funcționale de la nivel național. În total, în țară, sunt în derulare nu mai puțin de 16 proiecte SMID.
Contractul de finanțare al proiectului a fost semnat în data de 14 aprilie 2011 și a beneficiat de o finanțare de aproximativ 40 milioane de euro, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013. La finalizarea exercițiului bugetar europen 2007-2013, lucrările nefinalizate din cadrul proiectului și plățile pentru obiectivele de investiții realizate au fost fazate pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Lucrările nefinalizate și plățile fazate pe POIM 2014-2020 s-au ridicat la suma de 23.818.734 lei.
„Facem parte din cele 16 județe care au terminat proiectele, dintr-un total de 40 la nivel național. Cantitățile de deșeuri prevăzute în contract țin de demografie și alți indicatori. Avem un contract cu județul Galați, care aduce deșeurile la depozitul Roșiești, pentru a mai acoperi din ecartul prevăzut în proiect și ceea ce este în realitate”, a precizat Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
Pe lângă groapa ecologică, proiectul european mai conține alte două contracte de lucrări care au vizat construcția a patru stații de transfer la Vaslui (capacitate de 48.087 tone/anual), Bârlad (capacitate de 40.149 tone/anual), Huși (capacitate de 20.331 tone/anual) și Negrești (capacitate de 9.573 tone/anual).
La nivelul județului Vaslui au fost înființate 5 zone de colectare a deșeurilor: Negrești, Vaslui, Bârlad, Huși, Roșiești. Activitatea de colectare și transport este realizată în baza următoarelor contracte de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale: pentru Lotul 1 Negrești – contract încheiat între ADIV și S.C. Domighian’s Park SRL, pe o durată de 5 ani; pentru Lotul 2 Vaslui – contract încheiat între ADIV și S.C. Financiar Urban SRL, pe o durată de 8 ani; pentru Lotul 3 Huși – contract încheiat între ADIV și S.C. Urbana SA, pe o durată de 5 ani; pentru Lotul 4 – Bârlad – contract încheiat între ADIV și S.C. Urbana SA, pe o durată de 8 ani; pentru Lotul 5 Roșiești – contract încheiat între ADIV și SC Financiar Urban SRL.
(Dănuț CIOBANU)