Est News

Sute de absolvenți de liceu promoția 2021, așteptați să încaseze indemnizația de șomaj

Absolvenţii de liceu promoţia 2021 se pot prezenta pentru înregistrare ca persoană în căutarea unui loc de muncă ca etapă prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj în intervalul 5 iunie – 3 august 2021 (inclusiv) în zilele lucrătoare. Anul trecut, 337 de tineri absolvenți s-au înscris la Agențiea Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui pentru a primi șomaj.

Potrivit prevederilor legii, absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocupare în termen de 60 de zile de la absolvire. În situaţia în care unii tineri mai au corigente, şi nu au situaţia încheiată la toate materiile, aceştia se vor prezenta în interval de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corigenţă. În acest sens adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifica data promovării examenului de corigenţă. În cazul adeverinţei trebuie să rezulte că data absolvirii anului terminal a fost 4 iunie 2021.

„În situaţia în care un absolvent de liceu nu promovează examenul de bacalaureat (indiferent dacă s-a prezentat sau nu la acesta) şi acesta are dreptul să se prezinte la AJOFM Vaslui în intervalul 5 iunie – 3 august 2021. În situaţia în care un absolvent promovează examenul de bacalaureat, acesta are în continuare obligaţia de a se prezenta în intervalul 5 iunie – 3 august 2021, deoarece el este considerat absolvent din momentul în care a finalizat anul terminal şi are situaţia închisă la toate materiile”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

Dacă absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire (5 iunie – 3 august 2021), ei au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă/șomeri neindemnizați, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version