Conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui se ține de cuvânt. De la începutul acestei săptămâni au fost demarate lucrările de asfaltare pe drumul județean 248 A, care trece prin comuna Todirești și face legătura cu județul Iași. Tronsonul de drum are 10 kilometri și trece prin satele Drăgești și Sofronești, iar în fiecare an sute de conducători auto au suportat calvarul traversării acestei zone.
„Am început să turnăm primul strat de asfalt pe ambele sensuri. Până vineri sperăm ca drumul care face legătura cu comuna Țibănești din județul Iași să fie asfaltat”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.
Tot în acest an, în zonă au avut loc mai multe lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere județene. Podul aflat pe DJ 248 A, pe raza comunei Todirești, a fost consolidat și reabilitat. Lucrările au costat aproximativ 1,2 milioane de lei, fondurile provenind de la bugetul de stat și bugetul local al județului Vaslui. Podul are o lungime de aproximativ 53 m și lățimea de 8 m, fiind unul dintre cele mai mari aflate pe drumurile județene.
„Aici avem și un alt proiect în derulare. Este vorba despre asfaltarea a 9,85 km de drum județean din DJ 248 A. Investiția este finanțată prin PNDL 2. Constructorul a asfaltat deja 2 km, înainte de pod, urmând ca până la sfârșitul anului să asfalteze și diferența, până la limita cu județul Iași”, spunea Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Tot pe DJ 248 A, pe raza comunei Rafaila a fost reabilitat un segment din drum, în lungime de 1,5 km, fiind turnat beton, investiția fiind finanțată în totalitate din bugetul local al județului Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)