Est News

Incendiu devastator la un depozit de mase plastice din Bârlad! Pompierii au luptat o noapte întreagă cu flăcările! (Foto+Video)

Peste 70 de pompieri și 13 autospeciale au luptat preț de o noapte întreagă pentru a stinge un nou pârjol care a lovit Bârladul, la puțin peste o lună de la producerea incendiului ce a devastat șapte locuințe din cartierul Deal. De această dată, nenorocirea a lovit un depozit de mase plastice, situat pe strada Palermo, în apropiere de Stația CFR. Alarma a fost dată marți seara, la ora 21.02, de către paznicul depozitului. Într-o primă fază, la fața locului au fost trimise cinci autospeciale de la Detașamentul de pompieri din localitate. Însă, în scurt timp, din cauza violenței și amplitudinii incendiului, au fost alocate forțe impresionante, inclusiv de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al SC Rulmenți SA.

”Cand au ajuns pompierii, incendiul se manifesta cu violență pe o suprafață de circa 200 mp, existând pericol de extindere la un depozit de materiale combustibile solide, la toata hala și depozitele din vecinătate”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Misiunea pompierilor a fost îngreunată și de condițiile meteo nefavorabile, la acea oră fiind în vigoare o avertizare meteorologică de cod portocaliu. Vântul care bătea în rafale puternice și materialele inflamabile depozitate în hală au făcut ca echipele de intervenție să lupte preț de patru ore până ce să reușească localizarea incendiului, care însă a putut fi lichidat abia miercuri dimineață, în jurul orei 4. Violența incendiului i-a obligat pe pompieri să-și alimenteze instalațiile cu apă din piscina unei firme private, situată în apropiere.

Nu mai puțin de 13 autospeciale, două motopompe și 71 de pompieri, coordonați de șeful ISU Vaslui – colonelul Niculae Tătaru – au luptat de marți seara până miercuri dimineață ca să stingă acest incendiu devastator. Suprafața totală afectată de incendiu este de aproximativ 1.000 de metri pătrați. În curtea depozitului erau parcate peste 20 de autoturisme și autoutilitare, cele mai multe dintre acestea fiind evacuate în siguranță. Din păcate, șase autovehicule au fost afectate de radiația termică, la acestea fiind degradate componentele exterioare confecționate din material plastic și/sau cauciuc. În incendiu au mai fost distruse două motociclete și echipament de protecție moto, utilaje de construcție, electrocasnice, televizoare, laptopuri, obiecte sanitare, mobilier, articole medicale, anvelope auto, mărfuri și produse alimentare, chimicale, var lavabil, vopseluri, butelii GPL.

”A fost stabilită cauza probabilă de izbucnire a incendiului, și anume scurtcircuit electric produs la un cablu electric.
A fost încheiat procesul verbal de intervenție pentru spațiul de la care a pornit incendiul, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie încheiate procesele verbale de intervenție și pentru celelalte spații afectate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Deocamdată, nu s-a putut face o evaluare a pagubelor produse de acest incendiu devastator, însă se poate vorbi de un prejudiciu în valoare de câteva milioane de lei. Din păcate, cel puțin marfa distrusă nu era asigurată. Din motive de siguranță, după lichidarea incendiului, pompierii au păstrat preț de câteva ore la fața locului un echipaj dotat cu o autospecială. În urmă cu cinci săptămâni, pe 9 mai, un alt incendiu devastator s-a produs în cartierul bârlădean Deal, în urma căruia șapte case au fost mistuite de flăcări, 28 de persoane rămânând fără un acoperiș deasupra capului.

Exit mobile version