Est News

Pregătiri intense pentru Festivalul „Hora din străbuni”. Vor participa ansambluri din toată Europa

Timp de trei zile, în perioada 30 iulie – 1 august 2021, în Centrul Civic al municipiului Vaslui va avea loc Festivalul Internațional de Folclor „Hora din străbuni”. Chiar dacă din cauza pandemiei de coronavirus la eveniment nu vor putea participa ansambluri din afara Europei, organizatorii se așteaptă la o ediție de succes.

„Nădăjduim că în perioada festivalului vom avea parte de o participare care să ne apropie gândul de ceea ce înseamnă tradițiile și obiceiurile din România, dar și din alte țări. Este vorba despre ansambluri din Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Cipru. Sperăm ca această listă va fi completată macar cu unul din ansamblurile cu care suntem în discuție din Polonia sau Ungaria”, a spus Lucian Onciu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.

La Festivalul Folcloric de la Vaslui vor participa și ansabluri folclorice din alte regiuni ale țării, cum ar fi Iași, Bistrița Năsăud sau Tulcea. Acestor grupuri li se vor adăuga cunoscutele formații din județul Vaslui: „Trandafir de la Moldova” de la Huși, Orchestra ”Rapsodia Vasluiului” etc. La eveniment vor participa grupuri folclorice  din Negrești, Drânceni, Târzii, Perieni, Munteni de Sus, Munteni de Jos.

„Sper ca acest festival să aducă un tablou coregrafic, care să fie apreciat de privitori. Vom ține cont de toate restricțiile privind pandemia de coronavirus. Centrul Civic din Vaslui va găzdui ediția din acest an, unde accesul va fi liber în limita locurilor disponibile. Sper ca piața să fie neîncăpătoare și să putem vorbi de o ediția a VII-a reușită”, a mai spus Lucian Onciu.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version