Primăria Vaslui are în derulare un proiect de modernizare a fostei centrale termice de pe strada Hușului. După finalizarea investiției, obiectivul va fi pus la dispoziția Palatului Copiilor, pentru a se organiza o serie de activități: șah, aeromodele etc.
Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că mai există în oraș două centrale și șase puncte termice, care în timp vor fi modernizate și vor fi destinate altor activități. Municipalitatea și-a propus ca în următorii doi ani să se finalizeze modernizărilor acestor obiective.
Din totalul punctelor termice, cele două care sunt situate în Cartierul 13 Decembrie nu pot fi dezafectate pentru moment, deoarece au făcut parte dintr-un program guvernamental, iar respectivele investiții sunt în conservare. Astfel, până când Ministerul de Finanțe nu va permite dezafectarea acestor puncte termice, nimeni nu poate interveni pentru a le schimba destinația.
„Avem punctele termice din Traian, Școala 1, Zimbru, care au utilajele în interior și acestea pot fi dezafectate. Pe strada Zimbru vom face un spațiu comercial, unde vor funcționa două—trei societăți care acum au chioșcuri în zonă. Un alt punct îl vom da Poliției Locale, unde se vor face exerciții fizice. Restul destinațiilor pentru centralele și punctele termice se vor stabili ulterior”, a spus Vasile Pavăl.
(Dănuț CIOBANU)