Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, rezultatele obținutede absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 65,6% (64,76% în sesiunea iunie-iulie 2020). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 69,82%, iar pentru promoțiile anterioare – 24,9%.
Au promovat 1.768 de candidați, dintr-un total de 2.695 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1.705 candidați provin din promoția curentă, iar 63 de candidați din promoțiile anterioare. 1 candidat a obținut media 10 (zece).
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea: 9 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 47 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 13 / Istorie – 34) 109 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.