Unele firme care au deschise șantiere la nivelul municipiului Vaslui au minusuri serioase în ceea ce privește calitatea lucrărilor executate. În acest moment, pe domeniul public sunt mai multe investiții la care lucrează foarte multe societăți. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că în cazul unor contracte pe care municipalitatea le are încheiate direct cu constructorul nu este mulțumit de cum se lucrează.
Pavăl a subliniat că în cazul rețelelor de apă nu este muțumit de faptul cum au fost compactate canalele, de modul în care firmele care introduc cabluri și taie străzile sau trotuarele fac ulterior reparații, de modul în care după demolări deșeurile sunt împânzite prin oraș.
„Putem să îndreptăm lucrurile și să atragem răspunderea constructorului. Mai este o chestie, pe care nu am aplicat-o. La finalizarea proiectului să dau un certificat constatator negativ, care înseamnă că acea firmă nu mai poate participa la licitații. Nu am aplicat-o până acum. Spre exemplu, sunt foarte mulțumit de cum lucrează la creșă firma din Galați. Nu ai ce să reproșezi: mașinile sunt spălate de noroi când ies în stradă, s-a făcut organizare de șantier, grafic financiar etc.”, a spus Vasile Pavăl.
Pe lângă proiectele în derulare, bugetul municipiului Vaslui pentru anul curent cuprinde și finanțarea studiilor de fezabilitate pentru mai multe obiective de interes local. Specialiștii din primărie lucrează la diferite proiecte care sunt pe diferite stadii procedurale: studii fe fezabilitate, proiecte tehnice, lansarea licitațiilor publice pentru adjudecarea execuției, achiziții publice etc.
(Dănuț CIOBANU)