Est News

Liber la analize medicale gratuite pentru asigurații cu vârsta de peste 40 de ani!

Începând cu luna iulie 2021, investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează din fondul alocat de casele de asigurări de sănătate pentru investigații paraclinice, prin intermediul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii paraclinice, în limita valorilor de contract.

Excepție fac investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție efectuate asiguraților din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, care pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice și peste valoarea de contract, în limita fondurilor alocate asistenței medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialități paraclinice.

Astfel, în situația în care fondurile alocate de casa de asigurări de sănătate au fost epuizate la momentul în care asiguratul solicită acordarea serviciilor recomandate, acesta va beneficia de investigații, urmând ca furnizorul să primească ulterior contravaloarea lor, peste valoarea de contract, prin încheierea unui act adițional, în baza documentelor care justifică acordarea investigațiilor recomandate de medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate a asiguratului asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani.

Niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigațiilor recomandate de medicul de familie în cadrul consultației de prevenție pentru asiguratul din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, pe motiv că s-au epuizat fondurile.

„De multe ori se merge la cabinet și ne spune medicul că nu mai sunt fonduri. De acum, acestor furnizori li se vor decomnta serviciile prescrise peste valoarea de contract. Dacă ai vârsta de peste 40 de ani și ai un bilet de trimitere de la medicul de familie, mergi la un cabinet să faci analize medicale gratis, iar apoi furnizorul va face un act adițional cu casa de asigurări de sănătate și primește banii”, a explicat Marius Arcăleanu, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version