În noaptea de marți spre miercuri (31 august/1 septembrie), pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe raza satului Ivești. Mașina a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier, însă din fericire nu s-au înregistrat victime omenești.
”La sosirea echipajului de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate (un autoturism marca Renault și unul Land Rover) în urma unui accident rutier, unul dintre autovehicule fiind cuprins în totalitate de flăcări. Niciunul dintre conducătorii auto nu a necesitat îngrijiri medicale. Dupa aproximativ 10 minute, incendiul a fost lichidat. Autoturismul cuprins de flăcări a fost distrus în proporție de 90%”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
În momentul producerii accidentului, cele două autoturisme se deplasau dinspre Bârlad spre Ivești. Autoturismul marca Renault a fost lovit în spate, după care s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.