Est News

Casa de Pensii Vaslui dă drumul la campania de evaluare a celor peste 80.000 de dosare de pensie

de Dănuț CIOBANU 

Casa Județeană de Pensii Vaslui demarează în forță acțiunea de evaluare a dosarelor de pensie. Începând din săptămâna viitoare, cele 19 persoane angajate special pentru această activitate vor începe lucrul la centrele din Vaslui și Bârlad. În total, în județul nostru trebuie evaluate peste 80.000 de dosare de pensie. După introducerea datelor din dosarele de pensie într-o aplicație electronică unică, se va trece practic la recalcularea pensiilor.

Începând de săptămâna viitoare va începe lucrul la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui personalul angajat pentru evaluarea dosarelor de pensie. În urma organizării concursului de angajare au fost primite la instituție 19 persoane, din care 12 persoane vor lucra la sediul instituției din Vaslui, iar 7 persoane la Centrul Local Bârlad. Angajările s-au făcut pentru o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2022.

„Persoanele angajate vor începe lucrul de luni. Spre surprinderea noastră, am avut la interviu persoane bine pregătite, iar după o scurtă instruire se va începe într-un ritm accelerat evaluarea dosarelor de pensie. Noi am verificat până acum aproximativ 5.000 de dosare, dintr-un total de peste 80.000 de dosare. Aceasta activitate nu este o recalculare a pensiilor, ci o evaluare a dosarelor în vederea preluării unor date într-un program informatic. Ulterior, din luna ianuarie 2023, vom vedea care este formula de calcul pentru recalcularea pensiilor și se vor da banii la pensionari”, a explicat Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui.

Evaluarea constă în introducerea datelor din dosarele de pensie într-o aplicație electronică unică, care va cuprinde toate informațiile stocate în sistem. Sunt introduse în sistem și situațiile unor persoane care au documente referitoare la unele sporuri, dar care nu au fost valorificate. Se preconizează că evaluarea tuturor dosarelor va fi realizat într-un an și jumătate.

Ulterior, în baza noii legi a pensiilor se va putea trece la operațiunea de recalculare. Practic, în acel moment se va pune problema creșterii cuantumului  pensiilor, însă evaluarea dosarelor va permite ca între pensionari să nu mai fie diferențe mari în ceea ce privește valoarea pensiilor încasate.

Începând din data de 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei. Conform prevederilor art. 41 din OUG nr.135/2020, tot din data de 1 septembrie 2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 800 lei. De asemenea, cuantumul indemnizaţiei de însoţitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie şi se stabileşte la 1.154 lei, începând cu 1 septembrie 2020.

În județul Vaslui sunt înregistrați în total 92.988 pensionari, care încasează o pensie medie de 1.068 de lei. Un număr de 81.709 pensionari sunt de stat și au o pensie medie de 1.138 lei. În schimb, cei 11.279 pensionari din agricultură beneficiază de o pensie medie de numai 558 lei.

 

Exit mobile version