În perioada 15-24 octombrie 2021, în municipiul Vaslui va avea loc Campionatul Național de Șah pe Echipe de Seniori, Divizia A. Ritmul de joc va fi de 90 min +30sec/mutare. Partidele se vor desfășura în foaierul Casei de Cultură „Constantin Tănase”. Echipele cu drept de joc sunt din Otopeni, Pecica, Arad, Cluj-Napoca, Ploiești, Reșița, Buzău, București, Vaslui, Satu Mare etc. În total, peste 100 de mari șahiști ai țării vor fi prezenți la campionatul de la Vaslui.
În acest sens, Clubul Sportiv Sergentul Vaslui care organizează evenimentul a solicitat Primăriei Vaslui alocarea unor fonduri care să le permită buna desfăşurare a campionatului.
În aceste condiţii, Consiliul Local Vaslui va aproba un proiect de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 7.000 de lei acestui club, sumă prin care se va asigura sejurul complet pentru 2 arbitri, plata taxei de participare, fişe de partidă şi rechizite pentru arbitraj cât şi a materialelor de promovare a evenimentului.
„Materialele achiziţionate vor fi inscripţionate prin aplicarea, la loc vizibil a însemnelor Consiliului Local Vaslui şi Primăriei Municipiului Vaslui”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.
(Dănuț CIOBANU)