Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat ieri regulile ce vor fi impuse la pelerinajul la Sfânta Parascheva. Pelerinajul începe de mâine, 7 septembrie și ține o săptămână.
În tot acest timp, pelerinii care vin la Iași vor purta mască din primul moment în care se așază la coadă, vor circula într-un singur rând, se va păstra distanța dintre pelerini, nu vor putea să stea în grupuri în curtea Mitropoliei şi nici să intre în catedrală dacă s-au aşezat în rând să se închine la baldachinul cu moaştele Sfintei Parascheva.
Spre deosebire de anul trecut, când la pelerinaj au avut voie doar cetățenii cu domiciliu în Iași, anul acesta sunt așteptați pelerini din toată țara.
În această seară urmează a fi ornat baldachinul Sfintei Parascheva cu flori, iar mâine, 8 octombrie, de la ora 06.00, racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fie aşezată pe baldachin, pentru a oferi cât mai mult timp pentru cei care vor să vină să se închine.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că a anulat toate evenimentele conexe pelerinajului, organizate de regulă în această perioadă, cu excepţia Liturghiei de pe 14 octombrie, care va fi oficiată pe scena orientată spre pietonal.