În perioada 5-6 octombrie 2021, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au desfășurat activități în vederea prevenirii şi descoperirii ilegalităților specifice în domeniul activităților de exploatare, producție, comerț sau prestări de servicii ilicite cu agregate minerale și pentru prevenirea activităților ilegale de comerț stradal.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu doi specialiști din cadrul Agenției Naționale “Apele Române “ au derulat acțiuni, pe raza județului Vaslui, care au avut drept scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul exploatării excesive sau neautorizate a resurselor naturale sau prin neîndeplinirea obligațiilor legale de refacere a zonelor afectate de exploatații, care pot aduce grave atingeri mediului și, de asemenea, pot cauza prejudicierea bugetului general consolidat, prin nedeclararea veniturilor realizate din activitățile economice nelegale.
Activitățile au vizat și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (combaterea spălării banilor și a evaziunii fiscale, precum și a altor evenimente negative ce pot afecta siguranța cetățeanului), precum și pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în conformitate cu Legea nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost efectuate măsurători de specialitate pe raza comunei Fălciu, județul Vaslui, de către specialiști din cadrul Agenției Naționale Apele Române, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea minelor nr. 61/1998.
Totodată, a fost constatată săvârșirea a 6 infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 23.500 de lei, care erau comercializate fără documente legale de proveniență.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.