Est News

„Elevul Anonim”, prima mișcare prin care s-a inițiat o petiție care cere acordare bursei de merit de la media 8.50

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat public că va modifica criteriile pentru acordarea burselor de merit începând cu semestrul al doilea. Domnul ministru dorește să crească plafonul de la care vor fi acordate bursele, de la media 8.50 la media 9.50. Modificarea pragului minim de acordare a burselor este o decizie luată din pix de Ministerul Educației.

 Printre elevi, părinți și profesori și-au făcut prezența nemulțumirile după declarația domnului ministru.

Așadar, Elevul Anonim, prima mișcare socială anonimă a elevilor din România, a inițiat o petiție pe platforma Declic. Aceasta cere ca plafonul de acordare a bursei de merit să rămână 8.50 și să nu fie majorat la 9.50. Elevul Anonim consideră că elevii au nevoie de burse pentru a fi motivați să nu renunțe la școală! Rata abandonului școlar era și așa mare în România, acum probabil va crește și mai tare! Pe lângă aceasta elevii vor crede că trebuie să te pricepi la toate în viață pentru a putea avea ceea ce dorești, pentru că defapt asta transmite pragul de 9.50!

Petiția poate fi semnată aici: https://campaniamea.declic.ro/p/bursedemerit850!

 

Exit mobile version