În perioada 07 – 08 octombrie 2021 la nivelul Jandarmeriei Române se desfășoară campania ,,Donează sânge! Salvează o viață”, acțiune la care au luat parte și jandarmii vasluieni.
Astfel, în cele două zile, 15 jandarmi vasluieni au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad pentru a veni în sprijinul persoanelor care au nevoie de transfuzii sanguine sau care trec prin situații dificile.
Nu este prima dată când jandarmii răspund ,,prezent” la astfel de acțiuni, în rândul cadrelor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui sunt ofițeri și subofițeri care se prezintă regulat la centrul de transfuzie pentru a dona sânge.
Jandarmii speră ca prin puterea exemplului, gestul lor să fie urmat și în societate, astfel împreună să contribuim la salvarea de vieți.