Est News

O familie din București asigură florile necesare pentru împodobirea baldachinului unde sunt așezate moaștele Sfintei Parascheva

O familie din Bucureşti cumpără în fiecare an câte un camion cu flori şi vine la Iaşi cu o zi înainte de începerea pelerinajului de la Sfânta Parascheva pentru a împodobi baldachinul în care este aşezată racla Prea Cuvioasei.

De 18 ani, familia Buştei, o familie de florari din Bucureşti, face acest gest binecuvântat în preajma zilei de 14 octombrie, cu ocazia pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva. Florentina Buştei este cea care se ocupă personal de împodobirea baldachinului cu flori multicolore.

„Anul acesta au fost mulţi voluntari, florişti, mari artişti. Aşadar, am avut norocul să meargă lucrurile foarte rapid. S-a muncit începând de miercuri, de la ora 10 şi s-a terminat undeva pe la ora 18. Aici vom lucra până spre seară, pentru aranjarea florilor şi decorurilor pe baldachin. În fiecare an ne prinde noaptea. Niciodată nu am terminat pe lumină. De fiecare dată am ales flori rezistente, dar în fiecare an încercăm să facem ceva diferit. Anul acesta, tata a denumit combinaţia toamna veselă, iar culorile au fost alese de sora mea. De câţiva ani tot spune să facem ceva galben cu portocaliu şi alb. Am luat în calcul dorinţa ei şi aşa am făcut”, a spus Maria Lisa Bulat, una din fiicele Florentinei Buştei.

Exit mobile version