Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru studenții din România la accesul în universități. O nouă solicitare a venit de la Consiliul Național al Rectorilor, care își doresc ca doar studenții cu certificat verde să poate intra în universități sau în campusuri. De asemenea, se acceptă și studenții care prezintă dovada trecerii prin boală sau un test negativ.
Această cerere a venit după o ședință a Consiliului Național al Rectorilor, la care a participat și ministrul demis al educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a spus că s-a discutat la nivelul Consiliului Rectorilor despre posibilitatea transmiterii unei scrisori către toate partidele parlamentare pentru ca acestea să-și precizeze ferm poziția – da sau nu, susțin sau nu susțin un astfel de proiect de lege privind obligativitatea certificatului verde în universități.
„Am apreciat dorința rectorilor de face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate academică. Pentru acest lucru, au solicitat o modificare legislativă. Pentru a institui certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați, este nevoie de legislație primară. Legislația primară este apanajul Parlamentului, Guvernul putând – dacă nu este guvern interimar, cum este acum – să inițieze proiecte de lege. Acum guvernul nu poate iniția un proiect de lege, doar Parlamentul poate crea acea legislație primară în baza căreia să se poată introduce certificatul verde în universități atât pentru studenți, cât și pentru angajați”, a precizat Sorin Cîmpeanu.