Est News

Ludovic Orban își depune astăzi demisia: „Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul”

Astăzi, de la ora 12, Ludovic Orban îşi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Niciun partid nu are majoritatea pentru a obține alegerea unui nou președinte.

„Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul. Îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor mâine (miercuri – n.r.), la ora 12,00, şi voi face o declaraţie după ce îmi depun demisia”, a anunțat Ludovic Orban, în urmă cu o zi, la Palatul Parlamentului.

În urmă cu două săptămâni, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia PNL, el anunţa că şi-a trimis la partid demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a fi la dispoziţia noului lider al liberalilor, care să o depună în momentul în care consideră necesar.

„Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD”, explica atunci Ludovic Orban.

Exit mobile version