Tragedie într-o familie din Giurgiu. Un tânăr de 36 de ani și părinții săi au murit după ce au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Niciunul nu era vaccinat împotriva COVID-19.
„Toți trei au fost internați cu o formă foarte gravă de covid și nu au răspuns la tratament. Părinții au murit la câteva ore distanță, iar băiatul – în cursul nopții. Nu au răspuns la nici un tratament, deși aveam schema de medicație”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu.
Acesta a mai precizat faptul că peste 90% dintre cei internați sunt nevaccinați, în timp ce pacienții vaccinați dezvoltă forme ușoare ale covid. „Și personalul medical e afectat de aceste tragedii, e cumplit să vadă cum se sting atâția oameni sub ochii lor”, a declarat Dragoș Chivu.
Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a confirmat și el tragedia familiei. Mai mult: potrivit lui Beianu, familia mai avea o fată, cadru medical, care a insistat pentru vaccinare, dar părinții și fratele ei nu au vrut să se imunizeze. „Din păcate, toate tratamentele au eșuat”, a spus Beianu.