În ziua de 19 octombrie 2021, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui împreună cu polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice de pe raza de competență, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave.
În cadrul acțiunii derulate, la care au participat 16 polițiști, au fost verificate 80 de autovehicule și legitimate peste 90 de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat peste 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.535 de lei.
Toate sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare, pentru constatarea de defecțiuni tehnice.
Cauza care a condus la reținerea celor 10 permise de conducere a fost depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român Vaslui și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.
De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.