Ieri, 18 octombrie a.c., au fost publicate rezultatele raportului privind exercițiul de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii, realizat în baza noii metodologii de evaluare a universităților din România, propusă în cadrul proiectului „Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate – QAFIN”. La finalul acestui proces de ierarhizare, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost recunoscută drept una dintre instituțiile de învățământ superior de top la nivel național, fiind inclusă în categoria C, în care se regăsesc universitățile de cercetare avansată și educație. Reamintim faptul că, în anul 2011, la finalul primului proces de ierarhizare a universităților, ale cărui rezultate au generat numeroase controverse, USV fusese inclusă în categoria A, cea a universităților centrate pe educație.
Exercițiul de clasificare din acest an a fost realizat în cadrul celor șase Domenii Fundamentale (Matematică și științe ale naturii, Științe inginerești, Științe biologice și biomedicale, Științe sociale, Științe umaniste și Domeniul vocațional: Știința sportului, educației fizice și arte), iar în interiorul fiecărui domeniu, evaluarea s-a realizat pe șase dimensiuni: Predare-învățare, Știință și cercetare, Internaționalizare, Implicare regională și socială, Transferul de cunoștințe și Satisfacția studenților/absolvenților. La nivelul USV, experții au evaluat două domenii în care numărul de studenți depășește 10% din totalul studenților USV – Științe inginerești și Științe sociale, ambele fiind incluse în categoria C.
Această clasare în categoria universităților de cercetare avansată și educație continuă seria recunoașterilor de care USV s-a bucurat în această perioadă, atât la nivel național, cât și internațional. Este un rezultat care confirmă, din nou, că eforturile comunității academice sucevene din ultimii ani au fost depuse în direcția corectă și că politicile adecvate și coerente de dezvoltare instituțională, susținute indiferent de context, au propulsat USV între universitățile de elită din țara noastră. În plus, el vine ca o completare a rezultatelor publicate, în primăvară, de celebrul top QS University Rankings, care a plasat universitatea suceveană pe locul 6, în clasamentul celor mai bune universități din țară, și între cele 1300 universități de top din lume.