Est News

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistată zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare

Marți,  19 octombrie 2021, ora 09:30, poliștii Biroului Rutier Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 25 de ani, din localitatea Văleni, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau  altor substanțe”.

*** 

Duminică, 17 octombrie 2021, ora 16:30, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, pe strada Cerbului din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, înmatriculate în județele Vaslui și Galați.

Întrucât conducătorul autoturismului înmatriculat în județul Vaslui, în vârstă de 54 de ani, emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgență Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau  altor substanțe”.

 

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

 

 

 

 

Exit mobile version