Est News

Din cauza lipsei acute de oxigen, Spitalul Sfântul Gheorghe din Botoșani folosește tuburi de sudură înalte de doi metri, încărcate cu oxigen pentru a ține în viață pacienții COVID-19

Din cauza lipsei acute de oxigen pentru pacienții internați în stare gravă, la Spitalul Sfântul Gheorghe din Botoșani, , medicii au adus tuburi de sudură înalte de doi metri, încărcate cu oxigen. Din două în două ore, un angajat al spitalului pleacă să le încarce, chiar şi la jumătate din capacitate.

Întrucât este un spital de recuperare, Spitalul „Sfântul Gheorghe” nu este dotat cu o instalație de oxigen necesară bolnavilor de COVID-19.

Dar în condiţiile actuale, nevoia e uriașă. 50 din cei 78 de pacienţi sunt dependenţi de oxigenul din aceste tuburi. Conducerea spitalului a făcut apeluri disperate la autorități pentru a nu se găsi în situația de a trimite pacienții în alte spitale, până acum fără prea multe rezultate.

Am luat legătura cu Suceava, cu firmele din Suceava, Piatra Neamţ, Tg Neamţ şi toţi s-au plâns de aceeaşi problemă, nu au oxigen, aduc câteva tuburi şi le ţin pentru judeţul lor. La toate forurile superioare am cerut ajutor. Ne-au promis că o să se rezolve. Sperăm și noi să nu rămânem fără oxigen”, a declarat managerul Spitalului, doctorul Gabriela Varazari.

Până atunci, o soluție temporară găsită de conducerea spitalului a fost instalarea unor tuburi de oxigen înalte de doi metri, folosite de obicei pentru sudură. Acestea pot asigura o cantitate mare de oxigen pe termen lung.

„Sunt foarte grele, vedeți că am un metru 50, tubul are 2 metri. Mă urc pe scaun doar ca să văd să dau concentrația”, relatează unul dintre medicii.

Exit mobile version