Președintele Klaus Iohannis se află la reuniunea Consiliului European, unde se discută despre soluțiile pentru rezolvarea crizei energetice. În acest context, președintele a spus că a mulțumit liderilor europeni pentru ajutorul acordat României după activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.
„Acasă, situația este foarte complicată, am vorbit despre o tragedie în domeniu. Spitalele sunt arhipline, medicii sunt terminați că lucrează non-stop. Locuri la ATI nu mai sunt.
Am primit sprijin de la opt state europene, prin mecanismul european. Alții s-au declarat dispuși să ne ajute. Arată că solidaritatea europeană nu este doar o expresie, ci este un fapt. Le-am mulțumit partenerilor și prietenilor noștri care vin cu locuri la ATI, cu medicamente, cu aparate de oxigen.
Noi trebuie să jucăm rolul nostru, nu există altă soluție decât vaccinarea. Uitați-vă la alții, suntem la Bruxelles, în toate statele din vestul Europei, pandemia a fost domolită prin vaccinare, dar sunt rate de vaccinare de 80-90% si au ajuns puțini oameni la ATI în ultimele săptămâni. Noi de ce nu putem așa ceva? De ce trebuie să dăm ascultare la unii care vorbesc prostii în spațiul public și pe Facebook și vă fac să nu vă vaccinați și să ajungeți la spital? Dragi români, mergeți și vă vaccinați, să nu ajungeți la spital și să nu dați boala mai departe și să terminăm odată cu această pandemie. Până atunci, avem sprijin din toate părțile, toți ne ajută, dar să fim serioși, nimeni nu se poate vaccina în locul nostru.”, a declarat președintele.
Referitor la criza energiei, acesta a declarat:
„Se discută despre taxarea carbonului la granița UE. Trebuie să avem grijă să nu omorâm economia europeană cu aceste măsuri. Vreau să combatem “sărăcia energetică”, adică orice român să-și permită curentul, gazul și încălzirea, iar pe de altă parte să fim una din țările care se implică pentru combaterea schimbărilor climatice.
Pentru tranziție, trebuie să folosim gaze noi, din Marea Neagră. Pentru Europa, există gaz în nordul Africii, în Mediterană. Se lucrează la aceste lucruri, dar sunt schimbări profunde pe întreaga piață, care vor dura poate și un deceniu sau mai mult.
Criza politică trebuie încheiată, fiind creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt, dar au arătat cât sunt de neimportanți. L-am desemnat pe domnul Ciucă să formeze un guvern, pentru ca guvernul să rezolve problemele românilor, precum pandemia, criza energetică. Sunt hotărât să mă implic total pentru a avea o reformă finalizată cu bine în justiție.
Avem nevoie de schimbări, legile justiției sunt așa cum au rezultat ele pe vremea PSD-ului lui Dragnea. Avem nevoie de reforme în administrație, de reformă în domeniul pensiilor, al salarizării publice. Coaliția n-a reușit să rezolve aceste probleme, dar zilele trecute au arătat care sunt “crizatorii”. Trebuie să ne apucăm de treabă cu cei care vor să fie cu noi. Unde să căutăm majorități decât în Parlament? Cineva trebuie să sprijine guvernul.Dacă guvernul va fi în această componență un an sau doi sau trei, vom vedea, dar problemele trebuie rezolvate.”