Aflat la maratonul vaccinării desfășurat la București, Raed Arafat, șeful DSU, a făcut declarații cu privire la importanța vaccinării:
„Este un lucru extrem de bun că românii vin în număr mare la centrele de vaccinare, le mulțumesc tuturor celor care vor să se vaccineze. Oamenii au înțeles și vin să se vaccineze, ajungem la 90 de mii pe zi. Este unica soluție să nu se mai repete ce se întâmplă acum. Fiecare persoană care se vaccinează face un pas pentru toți ceilalți, pentru comunitate.
Vaccinarea este soluția optimă de prevenire. Restricțiile sunt impuse pentru că nu ne-am vaccinat destui până acum, cum au făcut alte țări europene.
De luni, pentru nevaccinați anumite zone vor fi inaccesibile sau foarte greu accesibile, de exemplu mersul al restaurant sau accesul în instituțiile publice.
Persoanele care refuză vaccinarea se condamnă singure chiar la moarte.
Am primit multe materiale fie de la Comisia Europeană, fie direct de la alte țări, precum Italia, Danemarca, Franța, plus alte state ale căror donații sunt pe drum.”, a declarat Raed Arafat.
Peste 22 de mii de persoane s-au vaccinat începând de vineri, în cadrul Maratonului Vaccinării din București, care se desfășoară în șase centre din Capitală (Romexpo, Circul Metropolitan, Clubul Seniorilor, Liberty center/Sf. Andrei, Palatul Copiilor și Biblioteca Națională).